Microuniversul lui Gigel

Pe când mergeam la şcoală, cu spirit de conştiinciozitate şi avânt patriotic, mai prin toate manualele ce-şi făceau drum pe banca mea (precum cănile de cafea pe birou zilele astea) apărea acest mirific personaj numit Gigel. El era termenul de comparaţie al şcolerului prepubescent, standardul pe care statul român îl considera etalon pentru tinerele generaţii. Uneori Gigel era Petrică sau Ilie, nume parcă dedicate exclusiv viitoarelor meserii de mecanic auto, instalator sau sculer-matriţer, şi, unei minţi ce tindea să alunece spre alte decoruri în momentele plictisitoare, îi era imposibil să nu-l vizualizeze pe Gigel în halatul albastru, producând ceva piese metalurgice la strung.

Între timp Gigel a dispărut. A fugit cu averea caştigată înainte de 1989 din apariţiile sale celebre prin cărţile de literatură şi matematică, şi s-a retras în Cuba. Totuşi, deşi nenumit astăzi, harta genetică, principiul de bază de funcţionare al Gigelului a rămas şi a luat amploare. Educaţia sexuală, aşa-zis implementată, l-a transformat dintr-un Gigel frigid şi lipsit de imaginaţie, într-unul la fel de încuiat şi frustrat de prea-numeroasele alternative deviante, lăsându-l cu falsa impresie că adolescenţa îl transformă automat într-un amant exotic, tantric.

Libertatea de exprimare i-a mai tras un şut în coaie lui Gigel, ca să fie treaba completă şi sclipitoare - TV-ul, revistele de scandal, cele câteva manifestări subculturale (proaste, dar bine înrădăcinate) l-au învăţat pe eroul nostru (naţional) ce este într-adevăr de apreciat când vine vorba despre sex. Astfel, Gigel îşi alege în zilele noastre partenere din cele mai plastifiate; cu cât mai machiate, mai vopsite, mai sexoase, cu atât mai bune! Şi de ce nu? Dacă place ochiului stâng sau drept, place şi ochiului şarpelui ciclop!

Dar să revenim la gândirea limitată a Gigelului democrat, capitalist şi liber. Mai precis la imaginea acestuia (cea pe care el şi-o formează pentru a da bine). Gigel trebuie să fie trendy, cool, macho, să sufere de o homofobie mai mult sau mai puţin imaginată, să fie inchestionabil un amant durabil (nu neapărat bun) şi un iubitor al diversificării. Gigel trebuie să fută cât mai multe femei bune, prinţese şi prestatoare de clubbing, a căror valoare e dată în primul rând de cât de finuţe sunt (a se citi "îmbrăcate (?) în prostituate", "duhnind a parfum greţos de dulce" sau care au impresia că au "stil). Următorul factor excitant al amantelor lui Gigel este numărul de "arfe" pe care acestea le au. Sincer, 100% deschis şi umil, nici acum nu ştiu ce înseamnă asta, dar presupunând şi apelând la deducţie şi logică, bănuiesc că e vorba de "talent" sau "vrăjeală" sau cât de bine pot "face din vorbe" pe cineva. Al treilea (ca să fie vorba de o trilogie, deşi sunt convins că mai sunt şi alte precepte pe baza cărora Gigel băleşte la femei) ar fi anturajul. Dacă Frosina (să-i zicem aşa piţipoancei de Dorobanţi) se cunoaşte cu Amandina a.k.a. B 69 XXX şi Fănel, B 00 SEX, (ambii conducând limuzine nemţeşti) este automat considerată o fată din lumea bună, o "adevarată" căreia nu i se oferă decât respkt, cu cât anturajul are mai multe conexiuni cu lumea interlopă.

Paradoxal, prototipul Frosinei este complet artificial, lipsit de imaginaţie şi, în ciuda aspectului porno de "mamă, ce pulă-n cur i-aş trage lu' asta!", este, mai ţărăneşte spus, varză în pat. Frosina modernă este frigidă, încuiată şi posibil dezvirginată iniţial anal, având principii de genul "vreau să mă mărit fată mare", dar care dispar repede după ce află că tovaraşa de cafele matinale, cu care chiuleşte de la ora de educaţie sexuală, s-a futut cu Giovany de a îndoit bancheta Merţului. Sau poate fi exact invers - o devoratoare novice de penisuri, care abia aşteaptă să-şi ia buletinul pentru a face turul paturilor. Desigur, aspectul mult prea sexos, o împinge în păcatul de a provoca erecţii unui mârlan sau ţigan cu cazier, a cărui victimă şi ajunge ulterior, marcată etern de inhibiţii şi sechele în urma unui viol de zile mari.

Revenim la Gigel, săracu', şi concluzionăm. Gigelul român suferă de-o ipocrizie cruntă, dar măcar nu e singur! Majoritatea bărbaţilor, români sau nu, nu vor recunoaşte în veci că sunt perverşi şi că, în fapt, mirosul oricărui sex feminin îi excită teribil; nu au cum! Perversitatea e un subiect tabu (dacă între Gigei există într-adevăr subiecte de discuţie). În schimb, a fi pervers înseamnă cu totul altceva - să fuţi două femei, să dai o muie epică, să rupi curul unei minore! Orice altceva, perfect normal când e vorba de sex, mai puţin realitatea acestui termen şi anume o preferinţă sexuală anormală. Câţi Gigei cunoaşteţi care recunosc că ejaculează violent frecându-şi penisul între faldurile de pe abdomenul unei tipe supraponderale? Sau câţi Gigei admit sincer că le place să fie plesniţi peste faţă şi îşi doresc să fie violaţi de o femeie trecută de 40 de ani? Bărbaţii nu pot, şi în special Gigel, să îşi exprime aceste dorinţe animalice. Singura excepţie, considerată accident nefericit şi ruşinos, este amnezia provocată de beţie. Hai, că nu e aşa greu de înţeles până la urmă, nu? Ştim foarte bine, cu toţii, din filme şi poveşti (sau chiar experienţă proprie) că mulţi bărbaţi se îmbată şi se trezesc alături de femei pe care, în orice alt moment de luciditate, nu le-ar eticheta drept provocatoare sau sexy sau "bune de pulă". Dar câtă sinceritate în acest accident! Şi ce concluzie frumoasă! - Bărbaţii sunt porci. Şi-o bagă în orice şi oricine, şi chiar dacă s-au simţit extraordinar de bine în compania unei tipe care nu are nici milimetru de loc într-o revistă glamour, nu vor şi nu pot să-şi confirme nici măcar lor acest lucru. De experienţele cu bărbaţi nici atât! Cum ar putea masculul perfect, Gigelul gelat, să recunoască vreodată că este atras de un alt mascul? Ruşinea l-ar îngropa!

Cu toate astea, eu sunt recunoscător pentru existenţa lui Gigel! Şi de ce n-aş fi, când el ignoră aproape în totalitate segmentul femeilor cu adevărat apetit şi cunoştinte serioase în arta fină a sexului? Nu, Gigel este perfect încadrat în peisaj şi, în ciuda faptului că banii nu sunt o problemă pentru el, că aprecierea intelectuală a societăţii nu-l atinge, că microuniversul lui strică imaginii bărbatului român, mă împlineşte vulgar şi egoist şi malefic satisfacţia de care el nu are parte. Este un om mic şi nefericit, şi limitarea lui nu numai că mă amuză şi mă goleşte de frustrarea pe care iniţial mi-o produce, dar îmi şi oferă avantajul de a ştii cărei categorii de femei nu trebuie să mă adresez. E perfect banal! Vrei să te bucuri de o partidă excelentă de sex? Curtează femeile pe care Gigel le ignoră şi le ironizează! Trăiască Gigel!

Excitat

Sunt excitat când sunt obosit şi, pentru că titlul este "ce gândesc bărbaţii", trebuie să mărturisesc că habar nu am dacă restul sunt ca mine. Ador să mă înec în cofeină şi fum de ţigară dimineaţa, şi am o satisfacţie nesănătoasă în realizarea faptului că de-abia ţin ochii deschişi în timp ce inima mi se agită în piept. Mă amuz singur, descoperindu-mi câte un zâmbet tâmp, când admirând ostentativ şi accidental în acelaşi timp vreo puştoaică de liceu, îmi provoc fără să vreau o erecţie dureroasă...

Azi am fost extrem de excitat toată ziua! Ah, dar nu-ţi face idei - e imposibil sa menţii o erecţie atât de mult timp. Eu ştiu - sunt genul de bărbat care nu ejaculează după primele cinci minute, bălind ca un animal sedat. Nici după zece, nici cincisprezece, nici măcar jumătate de oră. Dacă-mi place ce fac (şi în 99% din daţi nu mă plictisesc!), mă pierd în sex cu orele... Dar, revenind, vorbeam de excitare; e o stare mai mult mentală, care mă face să fiu total absent la ce se întâmplă în jur şi care dispare în momentul în care am realizat ce se întâmplă. Azi uitasem. Au trecut aproape două săptămâni de când am împărţit cearceaful cu o femeie şi, acaparat de probleme de rutină, mi-am cam neglijat proverbialul penis. Sigur, ăsta ar fi momentul în care bădăranul macho, complet echipat în ţoale "de firmă", client fidel şi permanent al cluburilor, mi-ar râde-n nas de exprimare, oarecum şocat c-o spun pe faţă, dar, în creieraşul lui atrofiat, ştie foarte bine că în momentul 2 va înfinge o mână-n prohab şi-alta pe mouse, apăsând cu frenezie click-uri pe play-ul unui film XXX. Eu chiar am făcut-o: am scos de pe internet "Big Bodacious Knockers 9" şi m-am masturbat liniştit, fără regrete sau procese inutile de conştiinţă.

Spuneam înainte că nu mă spovedesc, iar cele două subiecte, spovedania şi masturbarea, sunt iremediabil interdependente pentru mine. Nu mă mai spovedesc de când, într-un post al Paştelui, am fost întrebat de preot dacă am făcut sex. I-am confirmat, desigur, absent total de semnificaţia acestui fapt, numai pentru a fi întrebat din nou: "şi singur?" I-am confirmat din nou, doar pentru a fi dezaprobat într-un mod extrem de brutal şi necaracteristic. De împărtăşanie nici vorbă, cu toate că încercam să-i spun bărbosului că nu ştiam că n-am voie. Ce-o fi însemnând "n-ai voie", nici azi n-am aflat. Să fi pus Dumnezeu o notă la cele zece porunci, în subsolul tăbliţelor, în care spunea că cei care s-au masturbat în postul Paştelui n-au dreptul să soarbă o linguriţa de vin? Mă îndoiesc, dar trecem peste... Adevarul e ca sincer nu cred în preoţi. Poate fiindcă ştiu că, fiind şi ei bărbaţi, tot o pulă uriaşă au în loc de creier.

Acum sunt mai liniştit, dar, din păcate, nesatisfăcut. Confuzia că cei care se masturbează înlocuiesc din imposibilitate, din comoditate sau din prostie plăcerea sexului cu o femeie cu atingerea mâinii proprii, încă planează asupra noastră. Aşa că hai să scăpăm de ea! Toţi bărbaţii se masturbează. Majoritatea o fac fiindcă, dintr-un motiv sau altul, hormonii lor provoacă o presiune în zona bazinului de care trebuie să scape. Masturbarea nu e sex. E doar o nevoie naturala... Şi femeile se masturbează, dar nu sunt la fel de numeroase. De fapt, nu-s la fel de numeroase în procente - sunt crescute şi gândesc într-un mod mai cuminte, iar faptul că, spre deosebire de bărbaţi, prioritatea animalică este copilul şi nu sexul, le face oarecum frigide. Am întâlnit femei complet reticente faţă de masturbare, dar şi altele care se scuzau cu mine de faţă pentru a-şi satisface nevoile în baie... Totuşi, cele două categorii sunt complet diferite, şi ca număr de elemente componente, şi ca atitudine vis-a-vis de sex. Orice fel de sex.

Îmi tot vin în minte două amante, pe care le-am iubit şi simultan, şi separat. Am fost cu una, apoi cu cealaltă, apoi ele între ele... Dar niciodată toţi trei. Nu fizic, nu aşa cum îşi doreşte orice bărbat. Ştim cu toţii că visul nostru se împarte în trei, la două fete din Playboy şi-un imbecil. Hai, nu te supăra! De câte ori te poţi lăuda c-ai rezolvat ecuaţii diferenţiale în timp ce pompai cu bazinul fesele iubitei?

Cuvânt înainte

M-am gândit mult zilele astea dacă să încep să-mi pun gândurile pe o hârtie, fie ea şi electronică, şi am ajuns la concluzia că, din moment ce nu mă spovedesc, un confesionar virtual este cel mai bun lucru pentru mine în momentul de faţă. Probabil te-ai gândit că sunt lipsit de maniere fiindcă nu m-am prezentat, aşa cum era politicos - ai dreptate, dar numai parţial, fiindcă aceste cuvinte vin direct din profunzimile sau chiar suprafaţa superficială a minţii mele care nu are statut de individ. O imaginez ca pe o forma falică (şi nu numai pentru mine, ci pentru oricare mascul), care işi permite să emită orice ipoteză, orice afirmaţie, drept adevăr universal valabil şi pe care, dacă ar poseda un cur, ar simţi o titanică durere fix în zona respectivă referitor la părerile tale.

Am totuşi o introducere în temă: ăsta este blogul meu. Nu este cenzurat, nu funcţionează în limitele nici unui sistem cunoscut de omenire şi nu-i pasă dacă îţi răspund la salut cu o înjuratură. Dacă-l citeşti, o faci fiindcă vrei, nu fiindcă te obligă cineva, aşa că în momentul în care ai impresia că un neuron îţi şopteşte să consideri a tasta vreun sfat sau vreun reproş, opreşte-te. Părerea ta este absolut şi definitiv irelevantă pentru mine; eu sunt stăpânul absolut al acestui domeniu, pe care am să-l împodobesc cu cele mai şocante şi scârboase gânduri, indiferent de ce crezi sau iţi doreşti tu. De ce? Fiindcă pot, fiindcă am acest drept şi fiindcă cineva trebuie să recunoască, în numele bărbaţilor din lumea asta, anumite lucruri pe care falsa pudicitate a societăţii le împiedică a ieşi la lumină şi a fi confirmate. În mod paradoxal, chiar voi face un efort pentru a spune lucrurile aşa cum sunt... E normal bănuiesc - nimeni nu se simte comfortabil sub patrafirul popii...